Vizita pastorală în Postul Mare pe la casele credincioşilor noştri











Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reuşit în zilele de 28-31 martie a.c., să facem obişnuita vizită pastorală credincioşilor noştri. Cu acest prilej am citit o rugăciune acelora pe care i-am găsit acasă, o rugăciune pentru întărire trupească şi sufletească, pentru a duce la bun sfârşit osteneala postului, pentru a putea primi "cununa" bucuriei Învierii. Deasemenea am împărţit pliante cu conţinut religios (postul acesta: despre "Cum şi de ce trebuie să citim Sf.Scriptură - Biblia" după învăţătura Arhim. Iustin Popovici), şi pliante cu conţinut informativ-preventiv (despre avort). Deasemenea am încercat să pun în practică un sfat al unui confrate preot, acela de a alcătui câte o fişă parohială pentru fiecare familie ortodoxă, cu date de naştere, naşi de cununie, copii botezaţi, persoane cununate, etc., fişă care să îmi poată oferi oricând o imagine concludentă asupra enoriaşilor parohiei noastre. Timpul fizic nu mi-a permis o evaluare a întregii parohii, de aceea am luat în considerare în alcătuirea acestor fişe parohiale, mai ales familiile tinere, cu copii. Am făcut şi câteva fotografii împreună cu credincioşii noştri...unele dintre ele le puteţi vedea aici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului - Sfânta Marie Mică

Icoanele praznicale așezate pe catapeteasmă

Petru Bîrsan - epitropul nostru drag ne-a parasit...1940-2011